Se dau următoarele ingrediente: Chef Florin Dumitrescu, Andrei Aradits, invitați vedete și un grup de oameni pe care-i chemăm la masă ca sa jurizeze totul.

Oare vor reuși invitații noștri, cu ajutorul lui Florin, să-i impresioneze pe cei care vor degusta un preparat gândit și gătit special pentru ei?

Reprize de 5 minute, situații la muchie de cuțit, foc, aburi, reacții neașteptate și gusturi nemaipomenite. Cine va fi lider pe tabela de like-uri la finalul show-ului? Fii pe fază la fiecare nou episod din Like în Bucătărie!

Episodul 5

Laura Giurcanu

Doar Laura Giurcanu ar fi putut să treacă atât de ușor de la haute couture la haute cuisine. Pentru că deși a gătit cam tot de-atâtea ori pe cât a fost Chef Florin Dumitrescu la show-uri de modă, Laura a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor lui și ale invitaților.

A îmbinat ingrediente fresh cu nuanțe și culori provocatoare, accesoriile fashion cu gusturi mediteraneene și gătitul alternativ cu stiluri vestimentare alternative. Urmărește episodul și vezi ce spectacol a făcut Laura.



Vezi episod

Mâncarea bună și gătitul vor fi mereu la modă.

Cât timp Laura și Florin au pregătit răsfățul culinar în bucătărie, comunitatea de fashioniste au făcut un adevărat spectacol în sufrageria noastră. S-a lăsat cu un photo-session plin de culoare și un număr record de selfie-uri.

Cum au reușit invitatele noastre să-i costumeze pe Chef Florin și pe Andrei și, mai ales, câte like-uri i-au dat Laurei la final? Urmărește episodul!

Vinete saganaki cu pita grecească

Ingrediente
pentru 2 porții

Pentru pita grecească:
Făină 000 – 300-350g
Drojdie proaspătă – 20g (sau 1 plic uscată)
Apă – 100-120ml
Ulei de măsline – 1-2 linguri
Sare – 1 lingură
Zahăr – 1 linguriță


Pentru vinete saganaki:
Vinete – 1-2 buc
Roșii cherry – 8-10 buc
Suc de roșii – 2 linguri
Usturoi 2-3 căței
Ceapă – 2 buc
Ardei iute – 1 buc
Busuioc proaspăt
Cimbru proaspăt

Pentru gratinare:
Ulei de măsline
Sare
Piper
Iaurt grecesc – 1-2 linguri pentru garnisire

Mod de preparare

Se începe cu aluatul pentru pita pentru a-l putea lăsa la dospit. Într-un bol mare se pune făina și drojdia. Peste drojdie se adaugă zahărul și sarea, apoi se acoperă cu 1-2 linguri de ulei de măsline. Se adaugă apa și se frământă până când aluatul începe să se desprindă de marginile vasului și făina este incorporată. Se pune deoparte la dospit.

Se spală vinetele și se taie în cuburi uniforme cu latura de 1 cm. Vinetele se pun la rumenit într-o tigaie cu ulei de măsline din belșug, deoarece vinetele absorb mai mult ulei decât alte legume și se pot arde ușor în tigaie.

Se toacă ceapa și usturoiul și se pun la călit în altă tigaie. Odată călite, pe deasupra se adaugă roșiile cherry tăiate în jumătăți, apoi cimbrul și busuiocul. Când roșiile se înmoaie, se adaugă sucul de roșii. Când vinetele sunt pătrunse, se scurg de ulei și se adaugă peste compoziția de roșii. Odată omogenizate, se iau de pe foc și se pun într-un vas de fontă sau ceramică, pentru cuptor. Deasupra se presară brânza telemea se sfărâmată și se pune la gratinat timp de 15 minute la 200 de grade.

Cât timp se gratinează vinetele, pregătim pâinea. Aluatul dospit se taie în bucăți cât pumnul, apoi se întind în fâșii groase de 1 cm. Pâinea se coace pe o tigaie încinsă stropită cu puțin ulei de măsline până când se rumenește pe ambele părți.

Pentru servire, vinetele gratinate se pot garnisi cu o lingură generoasă de iaurt grecesc rece. Poftă bună!


Vezi Lista de Câștigători

Vezi episoadele anterioare

Vrei să vezi cum s-au descurcat și alte vedete în bucătărie? Urmărește primul show marca Lidl: Bucătar după Ureche.
Găsești toate ingredientele de care ai nevoie în magazinele LIDL, ca să poți încerca și tu aceeași rețetă

Suntem sociabili!


Social Media Buttons Social Media Buttons Social Media Buttons