A fost când, într-o dimineață, grăbindu-mă să mă duc acasă, am urcat toate lucrurile în mașină și când să mă bag la volan... nu era mașina mea.

Cu 7 ani în urmă, într-un autocar ce se îndrepta spre Budapesta, aveam să îl cunosc pe cel care acum îmi este jumătate. Fără să îi dau prea multă atenție la început, m-a cucerit încet, dar sigur, cu vorbele lui pline de amuzament. Întâmplarea a făcut ca la întoarcere să ne întâlnim în același autocar. Noaptea a trecut ca prin vis. Răsăritul a luat locul apusului parcă într-o secundă de parcă norii și-ar fi scos praful magic din buzunare. Când am ajuns la București, ne-am luat la revedere, iar din următoarea zi suntem nedespărțiți. Nu voi uita niciodată această noapte de basm!

Am rămas fără motorină pe la 5 dimineața, noroc că eram aproape de casă și m-a ajutat vecinul, am mers și la o cafea... acum este soțul meu.

Cea mai tare chestie care mi s-a întâmplat a fost în luna iulie, când am plecat la mare pentru aproape 24 de ore. S-a întâmplat într-o zi de miercuri când aveam liber de la muncă și am hotărât cu prietenii mei să plecăm la mare pentru 24 de ore, știind că în 48 de ore va trebui să fim la muncă. Am plecat la ora 5 după masă și am ajuns în vamă înainte de răsărit. La 5 dimineața am prins cel mai frumos răsărit văzut de mine vreodată. Am ajuns acasă a doua zi cu 3 ore înainte de a intra în restaurant.

Cea mai memorabilă noapte din viața mea a fost atunci când mi-am adus prințesele de la spital (soția și fiica mea care avea 2 zile). Soția mea era extenuată după naștere și i-am zis să doarmă liniștită că le veghez eu. Toată noptea, nu mi-am luat ochii de la ele. Am băut 2 căni de cafea tare, dar eram atât de fericit încât nu conta nimic în afară de ele. Când scâncea bebelușa, o luam ușor în brațe. Instant se liniștea, iar eu mă simțeam copleșit de fericire și inundat de mirosul ei de bebe. Mă pregătisem dinainte cu instructajul pentru făcutul laptelui și totul a fost OK. Când oboseala își făcea simțită prezența, luam câte o gură de cafea și îmi reveneam.

Cea mai memorabilă noapte din viața mea a fost aceea în care am așteptat pe holurile spitalului să se nască fiica mea. Am făcut kilometri întregi și parcă nu îmi găseam locul. Pe acea vreme nu erau telefoane, așa că eu întrebam pe absolut toată lumea dacă a născut soția mea, însă toată lumea dădea din umeri (dacă aș avea ocazia acum, mi-aș cere scuze de la doamnele asistente, pentru că de fiecare dată când le vedeam, le întrebam de soție, deși cu siguranță ele aveau multe alte lucruri de făcut). Mama a venit și ea într-un suflet la spital și a avut inspirația de a aduce cu ea un termos cu cafea. Pe vremea aceea, cafeaua bună era un lux. 7 ore mai târziu și un termos de cafea, s-a născut și fiica mea, odată cu răsăritul soarelui. A fost cea mai grea și frumoasă noapte din viața mea, pentru că eram nerăbdător să îmi văd fetița și știu că soția mea este bine.

Cea mai memorabilă noapte din viața mea a fost aceea când am lucrat pentru prima dată tura de noapte ca asistentă. Până în acel moment lucrasem doar de zi, însă îmi venise rândul în sfârșit să fac tura de noapte. Pentru că abia terminasem facultatea și eram la primul meu job, mi se parea atât de interesant că sunt 'adult' în adevăratul sens al cuvântului și că lucrez program full ca celelalte colege care erau, de fapt, de-o seamă cu mama. Prima noapte a început cu multă încredere, am intrat în tură la 19 și pe la ora 1 noaptea deja simțeam că am pleoape magnetice: nu mai puteam ține ochii deschiși. Imediat m-am gândit să îmi fac o cafea fierbinte și am tot băut din ea toată noaptea. Partea proastă e că mi-am făcut cafeaua aceea atât de tare încât m-a luat somnul abia a doua zi la prânz.

Cea mai memorabilă noapte din viața mea a fost la Electric Castle în 2016, momentul în care a început 'potopul'. Îmi aduc aminte că eram total nepregătiți pentru a gestiona o ploaie și neavând pelerine de ploaie și cizme, imaginați-vă ce s-a întâmplat cu noi, având în vedere codul portocaliu de ploaie ce era în vigoare la momentul respectiv. Pe lângă ploaia rece și hainele ude, pot spune că am fost ținut treaz de atmosfera incredibilă emanată de oamenii care, deși ploua cu găleata, nu s-au oprit și au continuat să se bucure de minunea EC.

Cea mai tare experiență pe care am avut-o este când am fost la munte cu cortul. Toate bune și frumoase, dar pe la 4 și ceva dimineața era un frig afară și în cort încat tremurai. Și cea mai bună idee a fost să facem un foc de tabară să ne încălzim. Am ieșit afară și stăteam lânga foc liniștiți și pregătind o cafeluță să ne revenim. O zi frumoasă!

Am stat cu iubitul meu toată noaptea, am povestit, ne-am plimbat prin cetatea Sighișoarei, iar dimineața la răsărit, eram sus de tot în cetate și admiram priveliștea ținându-ne în brațe și tremurând de emoții.

Cu siguranță, cea mai memorabilă noapte din viața mea a fost noaptea nunții, deoarece petrecerea a ținut până a doua zi, seara târziu și am stat trează 48h de fapt. Însă a fost și cea mai plăcută experiență . Clipele minunate și unice petrecute alături de familie și prieteni, obiceiurile pe care le-am făcut cu drag și muzica care ne-a uns pe suflet, reprezintă doar câteva dintre motivele pentru care am stat trează atât timp și nu am simțit oboseala. Mulțumesc!

BAC 2020. În seara premergătoare primei probe scrise la română m-am panicat, deoarece o colegă ne-a întrebat pe mess: 'Voi ați învățat poeții interbelici? Vedeți că asta s-a dat 2 ani la rând şi e posibil să pice din nou'. Eu nici nu mă gândeam să mă pun să învăț operele autorilor respectivi, pe motiv că: 'nu se mai dă, au picat deja 2 ani la rând' + că mie nu-mi plăcea să comentez opere lirice. În mintea mea a apărut întrebarea: 'dar dacă se mai dă şi anul ăsta, să fie al treilea an la rând, o lovitură pentru cei care se bazau pe principiul «lasă că nu mai pică»?!'. Cum 'paza bună trece primejdia rea', m-am pus la masă, am pornit lampa şi m-am pus pe încercuit, memorat versuri, făcut scheme... până dimineața. Ce față aveam atunci... să mă fi văzut... Luni (ziua examenului) - am rămas perplex să văd că nu s-a dat poezia interbelică, am simțit atunci un moment de gelozie că în loc să dorm bine în acea seară am stat să învăț poeziile, urmat de sentimentul de bucurie că am scăpat de poezie la toate cele 3 părţi ale subiectului dat.

În noaptea de 6 octombrie l-am cunoscut pe soțul meu... prin telefon (să ne înțelegem) și ne-a fost așa de drag, că de 3 nopți până în ora 6 stăteam de vorbă (până se crăpa de dimineață), apoi ne pregăteam să plecăm la muncă... și azi avem 2 fetițe minunate și o familie împlinită și fericită! Am împlinit 7 ani de când suntem împreună! Îl iubesc și îi spun UN SINCER LA MULȚI ANI, GABRIEL!

Era iarnă! Era sesiune! Aveam a doua zi colocviu, băusem deja 2 cafele... nu o să uit niciodată noaptea aceea. Ningea așa frumos afară... Stăteam să învăț în bucătărie și îmi vine mie o idee. Îl rog pe al meu soț să meargă până la farmacie la ora 23:30... el îmi spune: Ești sigură că vrei neapărat acum? Mâine nu se poate? Ești nebună, femeie! La ora asta? Până la urmă l-am convins, a plecat în trening, adidași și geacă... Nu a putut pleca cu mașina, ninsese prea mult, trebuia să dezăpezească... A plecat pe jos... S-a întors peste 40 min înghețat bocnă... 'Poftim! Mă duc la culcare!' A cumpărat un test de sarcină! Eu am mai învățat, am mai repetat și vorbeam singură... Dar nu mai am răbdare! Mă duc să fac testul! Și l-am făcut, apoi am uitat de el... până la 4 dimineața când m-am dus la baie și am rămas șocată! Eram însărcinată! Iubitule... cred că sunt însărcinată! El, între vis și realitate: Crezi sau ești sigură?... Sunt însărcinată! El a adormit la loc...și abia dimineața înainte să plec la facultate și-a dat seama că primise o veste minunată!

Cea mai memorabilă noapte a fost atunci când, împreună cu alte trei prietene, am încercat să-i facem o petrecere surpriză fratelui uneia dintre ele. După ce ne-am pregătit și am stat toată noaptea așteptându-l, a răspuns la telefon într-un final și a zis că este la mare și că ne 'mai auzim când ne-om vedea'. Așa că am mâncat noi tortul și i-am cântat la mulți ani după o săptămână.

24 august 2018 - noaptea perfectă, aș putea spune. În jurul orei 18, după o zi plină, am mers cu prietenele mele la o cafenea. De cum am intrat în cafenea, l-am observat pe El, însă, fiind rușinoasă, nu n-am uitat insistent și nici nu am mai schițat nimic. Nici nu am apucat să comandăm și lângă mine apare și spune : 'Bună, Cristiana, ce mai faci?'. Ciudat, nu? Cum de băiatul cu ochi albaștrii îmi știa numele? S-a așezat la masă lângă mine, fetele chicoteau neîncetat și mi-a povestit că m-a recunoscut deoarece de multe ori mi-a scris pe Facebook și nu a primit un răspuns. Am rămas mută... Am stat în local până la închidere și apoi a insistat să mă conducă acasă, doar că... din discuție în discuție, i-am povestit cât de mult îmi place marea, așa că, prinsă în discuție, nici nu am observat când am ajuns pe autostradă și mai apoi la mare. A fost cea mai frumoasă și neașteptată seară! De atunci și pana astăzi, eu și El formăm un cuplu și sper din tot sufletul să rămânem așa pentru totdeauna. De atunci, orice seară petrecută cu el a meritat să fie nedormită!

S-a întâmplat în seara de duminică (ora 23:00), 20 ian. 2002. Eram însărcinată în 9 luni și se apropia termenul. În acea seară am simțit că trebuie să nasc, deoarece contracțiile pe care le resimțeam deveneau foarte puternice. I-am spus soțului să se ducă la vecin (am stabilit dinainte cu acesta că o să avem nevoie de ajutorul său) ca să cheme ambulanța, întrucât noi, la vremea aceea, nu aveam telefon în casă. A venit ambulanța (lucrurile trebuitoare erau deja pregătite dinainte) care m-a condus la spital. Acolo, la secția de nașteri mai erau 5 doamne care urmau să nască. Una dintre acestea mă încuraja, îmi spunea să nu-mi fac griji că totul va fi bine și că domnul doctor va fi cel care ne va ajuta să trecem cu bine. După o oră din momentul în care am ajuns am simțit o puternică apăsare mai jos de abdomen. Era copilașul meu care voia să iasă! Domnul doctor a venit urgent și m-a sfătuit cum să fac și, cel mai important, să-mi păstrez calmul. Abia după două ore de „inspiră-expiră” și „împinge, împinge!” mi-am văzut pentru prima dată minunea mea mică, o fetiță! (Ce plămâni puternici are!) După ce domnul doctor și doamnele asistentele au făcut ceea ce se face după o naștere, una dintre acestea mi-a încredințat puiul meu mic, spunându-mi că este complet sănătoasă. N-am dormit nimic în acea noapte, de bucurie că totul s-a terminat bine și că acum ne putem bucura de minunea noastră; mi-am ținut fetița în brațe toată noaptea, am pupat-o de nenumărate ori și am vorbit cu ea, iar colegele de salon mă felicitau. A venit și soțul din camera de așteptare, nerăbdător să ne vadă pe amândouă după această lungă așteptare, extrem de bucuros și fericit.

Cea mai memorabilă noapte din viața mea este cea în care s-a născut fiica mea. Am să țin minte cat timp voi trăi, era în ziua de luni, 2 Mai 2011, în jurul orelor 9.30 dimineața, când am intrat cu soția în sala de nașteri. După un travaliu foarte lung la ora 23.40 s-a născut o stea pe numele ei Evelina Ștefania și din acel moment a început magia. A fost o zi, o noapte și a rămas o amintire memorabilă ce ne ocupă toată viața. Am avut foarte multe nopți lungi și dimineți in care am consumat cafea Bellarom pentru un plus de energie și zile fresh. Bellarom - refresh pentru zile senine!

Una dintre cele mai memorabile nopți din viața mea a fost când am plecat temporar la muncă în SUA. Era, de asemenea, și primul meu zbor cu avionul. Îmi aduc foarte bine aminte acea noapte, se întâmpla în vara lui 2016 când aveam doar 18 ani. Pe la 2 noaptea am plecat împreună cu părinții către aeroport. După ce am ajuns în linie pentru controlul de securitate, mama a fost cuprinsă de emoții, știind că până acolo poate merge și nu ne vom vedea o perioadă...

S-a întâmplat acum 5 de ani. Era iarnă, zăpadă şi foarte frig. Pe vremea aceea lucram într-o fabrică, iar în ziua de 5 decembrie nimerisem schimbul de după-masă. Se termină schimbul, iar eu mă întorc acasă, rupt de oboseală. Pe drum aud, dintr-o dată, un mieunat neîncetat ce venea dintre tufişuri. M-am aplecat şi am început să caut la rădăcina sa. Căutând, am şi dat peste două mogâldețe cât pumnul, una de culoare gri, cu dunguțe, iar cealaltă portocalie cu pete albe (cred că aveau 2-3 săptămâni). I-am luat imediat şi i-am pus la piept, după care mi-am închis geaca parțial, pentru a nu-i sufoca. Cea gri era mai vioaie, pe când cea portocalie părea mai mult moartă decât vie! Cu paşi grăbiți, am ajuns acasă pentru a-i hrăni şi pune la căldurică, întrucât fiecare minut este vital. I-am cerut soției să-mi aducă lăptic cald, o seringă, sticle cu apă caldă şi păturică. Cu toate că eram extrem de obosit, mi-am adunat toate puterile rămase pentru a-i îngriji. Toată noaptea mi-am petrecut-o supraveghind-i pe puiuți, asigurându-mă că sticlele sunt mereu calde şi că mănâncă din 3 în 3 h lăpticul, cu speranța că totul va fi bine şi că trupuşorul acela firav al micuței portocalii nu va ceda. Am vorbit cu amândouă, le-am mângâiat neîncetat şi pupat de nenumărate ori. Mă rugam neîncetat să aibă zile, în special pentru cea bolnăvioară, întrucât nu părea că are scăpare (nu voia să pape lăpticul). Eram fericit că griuța păpa tot, după care adormea liniștită și se trezea din nou, vrând să pape mai mult. Pe micuța portocalie o țineam la piept pentru a-i oferi căldura mea corporală. Total neașteptat, aproape de ora 4, mogâldeața pătată a început să mănânce, cu toate că înainte refuza, fapt ce m-a bucurat foarte mult.