În anul 2019, a fost înființată plantația mixtă de zmeur Polka, mur Thornfree și căpșun Albion, în mediu protejat, pe fonduri europene, pe o suprafață de aproximativ 2 ha. La SOLAR RESOURCES murul crește în solar, ceea ce oferă un avans la intrarea la recoltare de cel puțin o lună de zile. În dotare există spații de congelare-refrigerare cu un volum total de 72 mc și dubă frigorifică pentru transportul fructelor în condiții optime. Marfa care se livrează are maximum 24 ore de la recoltare. Pentru viitor se află în stadiul de amenajare încă 1,5 ha de teren unde se vor planta tot fructe moi (zmeură, căpșuni și afine) în spațiu protejat. În plus, este planificată construcția unei hale de 550 mp pentru ambalarea și depozitarea în condiții optime. Prin achiziția unei linii semiautomate de ambalare se dorește migrarea către ambalaje 100% biodegradabile, sigilate prin termo-sudare.
Din respect pentru planetă, fructele și legumele sunt cultivate în regim bio pentru a contribui la prezervarea resurselor noastre prețioase, a diversității speciilor și a calității solului. Căpșunele bio sunt cultivate fără fertilizatori artificiali sau pesticide chimice. Dietetice și hrănitoare, căpșunele sunt sărace în calorii și foarte bogate în vitamine. Conțin potasiu, vitamina K, vitamina B5, vitamina B6, acid folic, riboflavină și magneziu. În magazine găsești căpșune din soiul Albion sau Elsanta. Căpșunele Albion își păstrează prospețimea pentru mai mult timp, au o consistență cărnoasă și suculentă, iar fructele sunt de dimensiuni mai mari și forma lung-conică. De proveniență olandeză, căpșunele Elsanta au fructele uniforme, conic-rotunjite și o nuanță de roșu intens.
Din respect pentru planetă, fructele și legumele sunt cultivate în regim bio pentru a contribui la prezervarea resurselor noastre prețioase, a diversității speciilor și a calității solului. Zmeurele bio sunt cultivate fără fertilizatori artificiali sau pesticide chimice. Delicatele fructe de zmeură sunt deosebit de dulci, aromate și atrăgătoare și pot fi consumate cu ușurință în stare crudă. Soiul de zmeură Polka este în prezent foarte răspândit și valoros, deoarece prezintă o rezistență mai mare la transport și manipulare. Zmeura conține antioxidanți puternici, fibre și mangan. Fibrele ajută digestia, iar manganul este un mineral care contribuie la arderea grăsimilor.
Din respect pentru planetă, fructele și legumele sunt cultivate în regim bio pentru a contribui la prezervarea resurselor noastre prețioase, a diversității speciilor și a calității solului. Murele bio sunt cultivate fără fertilizatori artificiali sau pesticide chimice. Murele conțin vitamine și minerale, oligoelemente și substanțe cu rol antiinflamator și antibacterian. Murele ajută la întărirea oaselor datorită conținutului ridicat de calciu, fosfor și magneziu. Acestea detoxifică ficatul, combat constipația și ameliorează hemoroizii datorită conținutului bogat în fibre. Scad colesterolul rău (LDL), previn anemia datorită acidului folic, vitaminei C și fierului. Murele conțin acid folic, luteină, vitamina K și E, complex de vitamina B (B1, B2, B3, B5, B6), potasiu, sodiu și seleniu. În magazine se găsesc mure din soiul Thornfree și Chester.